Stiri

Incendiu la o gospodărie din Iacobeni

20views

O gospodărie din comuna Iacobeni a fost cuprinsă de flăcări – acoperișul unei case de locuit a ars pe o suprafață de aproximativ 150 de metrii pătrați, iar camerele de la parter și obiecte de mobilier au fost degradate.

La fața locului au ajuns Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Iacobeni care au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Aceștia au salvat restul casei de locuit și casa învecinată, iar în urma incidentului nu s-a înregistrat nicio victimă.



Leave a Response